Ep 42: Cum îți dezvolți încrederea în tine.
Marius Simion vorbește despre încredere în sine.
Încep cu finalul - aici e link-ul spre acel Audiobook despre care vorbește Marius in episod: https://bit.ly/incredereintine :)
Și continui cu descrierea episodului...
Te invit să discutăm despre încredere în sine. Mi-am propus ca în acest episod să trecem dincolo de influența pe care o are Internetul asupra imaginii de sine. Pentru că sunt două lucruri diferite, stima de sine și imaginea de sine.
Am vrut să vorbesc despre încrederea în sine, cea care este rădăcina a tot ceea ce facem sau nu facem. Am vrut să vorbesc despre cum se vede atunci când ai încredere în tine și cum se vede atunci când nu ai.
Am vrut să înțeleg mai multe despre ce se întâmplă în emoțional, așa că am ales să-l am alături de mine în acest episod pe Marius Simion.
Marius este unul dintre trainerii cu cea mai mare experiență de la noi din țară și unul dintre cei care au rezistat în industria de dezvoltare personală deși au trecut mulți ani de când face asta, vreo 15, și s-au întâmplat și foarte multe schimbări în această industrie.
E unul dintre oamenii despre care eu îndrăznesc să zic că-și face treaba bine, iar ceea ce reușește să creeze prin NLP Mania și oamenii care aleg să învețe de la el și prin el este WOW.
Poate că nu vedem.
Poate că nu se vede atât de ușor sau atât de palpabil, dar parte din schimbarea prin care trece o nație, în cazul nostru, România, are legătură și cu educația, pe care o fac doar o mână de oameni. Dar contează.
Marius este unul dintre oamenii care susține această educație, iar mie mi-a plăcut tare mult această conversație cu el.
Ai să vezi c-am schimbat un pic lucrurile. Dar sper să-ți placă. ;-)
"M-am îndrăgostit de podcasting în 2016. Acesta nu este primul podcast pe care îl produc. Dar e primul care-mi poartă numele."